Cine suntem?

Află povestea din spatele proiectului tabere.com

Povestea noastră

Credem că experiența unei călătorii joacă un rol esențial în educația fiecărui copil. Pornind de la această idee, în urmă cu peste 20 de ani, a luat naștere proiectul Tabere.com. Totul a început așa cum începe fiecare proiect de suflet: de la o experiență personală. Împreună cu Dorin Ivașcu, partener de viață și de business, am luat hotărârea de a ne trimite fiica, pe Laura, într-o tabără internațională. Am ales o tabără de engleză, în Norfolk / Camp Beaumont, Anglia și am îmbarcat-o pe Laura, alături de câțiva prieteni, în aventura vieții ei.

Entuziasmul cu care s-a întors și doza de energie, dar și dorința arzătoare de a repeta experiența, ne-au convins că și alți copii merită să experimenteze o astfel de senzație. Ne gândeam că toți copiii trebuie să aibă șansa de a se bucura de beneficiile unei tabere internaționale.

Procesul de documentare a început imediat după ce Laura s-a întors acasă, iar în scurt timp reușeam deja să devenim agenți de vânzări pentru unul dintre cele mai cunoscute branduri cu tradiție în industria educațională din Anglia: Kingswood Group, secțiunea de tabere internaționale Camp Beaumont, cu numeroase campusuri în toată Anglia.

Profesionalism în adevăratul sens al cuvântului

Dorindu-ne să ne îmbunătățim serviciile și să oferim o experiență cu adevărat de neuitat, am vizitat și noi majoritatea taberelor și locațiilor promovate, alăturându-ne grupurilor de copii. Știm că cea mai importantă impresie este cea descoperită în urma unei experiențe personale. De aceea, am testat și am îmbunătățit fiecare aspect al serviciilor noastre, alături de părinții și copiii ce au colaborat cu noi de-a lungul timpului.

Din 1993 până în prezent, mii de tineri aventurieri și-au găsit povestea de neuitat a vieții lor, în colaborarea cu noi. Fie că au dorit să experimenteze viața de student internațional, fie că au dorit să viziteze locații și să capete experiențe unice în Europa, au ales Tabere.com pentru a le fi alături și pentru a-i ghida în cele mai intense și plăcute experiențe educaționale.

Astăzi purtăm cu mândrie și profesionalism roadele unei munci de aproximativ un sfert de secol, fiind agenți oficiali în România pentru peste 25 de școli internaționale, acreditate local, care organizează tabere de studiu în țări precum: Marea Britanie, Germania, Franța, Elveția, Spania, Malta, Cipru, Cehia, China sau SUA.

“Vă așteptăm cu drag, cu informații și sfaturi în găsirea celei mai minunate experiențe de studiu din străinătate. Haideți să găsim împreună cea mai potrivită tabără educațională!”

Carmen Ivașcu – fondator Tabere.com

2000
STUDENȚI
25
ȘCOLI PARTENERE
20
ANI EXPERIENȚĂ
10
ȚĂRI

Primul pas spre experiențele de neuitat

În 1993 am trimis în tabără în Londra primul grup de elevi aventurieri. Acest grup a fost format doar din 5 copii. Dezvoltându-ne în permanență, în anii ce au urmat, am trimis în tabere internaționale peste 250 de copii, dintre care 200 în Anglia, iar restul în Spania, Italia sau Germania. Acest lucru se întâmpla până în 2004.

Misiunea noastră

După cum spuneam, credem cu tărie că fiecare experiență a unei călătorii joacă un rol important în educația unui copil sau tânăr. Fiecare tabără, indiferent de destinație, reprezintă o experiență memorabilă și va fi percepută de orice copil ca un element definitoriu în călătoria spre cunoaștere și dezvoltare personală.

Astfel, misiunea noastră este să îmbinăm plăcerea unei călătorii și a descoperirii unor destinații de vis cu latura educațională și cu beneficiile unei astfel de experiențe unice. Dorim să oferim tuturor copiilor șansa de a descoperi o lume plină de posibilități noi și captivante, prin intermediul programelor noastre educaționale de înaltă calitate.

Aceste programe îmbină în mod armonios cursurile de limbă străină cu activitățile turistice extrem de plăcute, ajutând copiii să-și dezvolta astfel abilitățile sociale și latura practică într-un mod relaxat și extrem de atractiv. Experiențele pe care fiecare copil le trăiește într-o tabără îl vor ajuta să interacționeze și să se integreze mult mai ușor într-un grup și îi vor deschide noi orizonturi, ajutându-l să își transforme visurile în oportunități, atât pe plan personal cât și profesional.

De ce Noi?

-Experiență și Pasiune

Ne mândrim cu o experiență de peste 20 de ani în aria turismului educațional, timp în care mii de elevi au ales să exploreze lumea și să își îmbogățească personalitatea și cunoștințele alături de noi. Am legat prietenii frumoase cu toți aceștia, iar mulți dintre ei au rămas fideli programelor noastre, revenind cu drag în taberele internaționale organizate de noi.

-Parteneriate solide și profesioniste

Pentru că am crezut mereu în schimbare și în evoluție, în 2016 am hotărât să dăm mâna cu echipa de profesioniști de la TravelMaker – o companie profesionistă, cu peste 11 ani de experiență în turism, pentru a ne întări poziția și și pentru a ne dezvolta serviciile pe o adevărată bază profesionistă. De asemenea, ne bucurăm și de suportul și experiența colegilor Regional Air Support. Ne alegem în permanență, cu grijă și cu profesionalism, parteneri de joacă pentru a ne uni forțele într-o echipă tânără, creativă, dinamică și profesionistă.

Garanția unor experiențe educative unice

Bazându-ne pe experiența proprie și vizitând în permanență destinațiile promovate, ne asigurăm că programele noastre își îndeplinesc misiunea de fiecare dată. Ne angajăm mereu să oferim sfaturi și informații relevante, aplicabile și răspundem prompt fiecărei întrebări. De aceea, fiecare final de sezon ne regăsește cu imboxul plin de mesaje de mulțumire și de apreciere la adresa echipei și serviciilor oferite.

Recunoaștere la nivel internațional

În anul 2011, Asociația Geneze și Travel Advisor Media ne-au răsplătit eforturile, acordându-ne Diploma de Excelență pentru cele mai performante vacanțe de studiu. Această distincție ne conferă nu doar o mândrie aparte, ci și recunoaștere la nivel internațional în ceea ce privește calitatea și seriozitatea serviciilor oferite.

Cui ne adresăm?

  • Elevilor din școala primară, gimnaziu și liceu, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, care doresc să devină excelenți vorbitori de limbi străine, prin interacțiunea cu vorbitorii nativi, în timp ce descoperă și experimentează noi oportunități din mediul academic al țărilor cu tradiție în învățământul de calitate.
  • Părinților dispuși să investească în educația și dezvoltarea copiilor, pentru a-i ajuta să-și transforme visurile în realitate, bucurându-se de oportunități internaționale.
  • Cadrelor didactice care doresc să își îndrume elevii către activități extracurriculare și extrașcolare cu adevărat educative, în domenii cât mai diverse și interesante

O experiență alături de noi se poate transforma din cel mai frumos vis în realitate, în cel mai scurt timp. Dacă v-am convins și doriți să vă ajutați copilul să experimenteze o aventură educațională cu adevărat unică sau poate chiar să-l însoțiți în această aventură, vă așteptăm să ne contactați telefonic sau pe email sau chiar să ne faceți o vizită la agenție, în cursul săptămânii, de luni până vineri, între orele 09:00 – 17:30.

Echipa noastră

Fă cunoștință cu echipa

Echipa noastră
Dan-1-500×334

Dan Penciu

MANAGER GENERAL
20170727_061010

Cristiana Ungureanu

Manager Proiect
Daniela-500×334

Daniela Plaiasu

Agent de turism
1039710_4507647028983_184931687_o

Ileana Luciana Toma

Consultant Educational